Management bankroll – Strategie poker

Managementul adecvat al bankroll-ului este unul din cele mai importante concepte la poker dacă scopul tău este să devii un jucător profitabil. Acest termen implică faptul că trebuie să respecţi întotdeauna principiile şi să joci limitele (stakes) pe care ţi le poţi permite, ţinând cont de suma pe care o ai în contul tău de poker, fie că joci în cash games ori turnee/sit&go.

Motivul pentru care managementul bankroll-ului este atât de important la poker este factorul şansă al jocului. Chiar dacă ai fii cel mai bun jucător de poker din lume şi ai miza întotdeauna doar pe mâinile cele mai bune, vor exista totuşi momente când vei pierde pot-uri mari chiar fiind favorit pentru a câştiga. In plus, fiecare jucător de poker poate trece printr-o serie neagră, în timpul căreia vor trece zile şi poate săptămâni fără a juca o sesiune profitabilă. Secretul pentru a depăşi aceste situaţii este de a juca întotdeauna în limitele bankroll-ului, pentru a evita falimentul personal.

Un lucru important de ţinut minte, în ce priveşte managementul bankroll-ului, sunt diferitele reguli pentru cash games şi turnee de poker. Când joci cash games de no-limit poker, regula generală este de a avea 20 buy-in-uri pentru limita pe care vrei să o joci. De exemplu, să zicem că joci la limitele $0.01/$0.02; un buy-in standard pentru această masă ar fii de 2$ (100xBig Blind), deci pentru a juca la această masă ţi-ar trebui un bankroll de cel puţin 40$. O dată ce ai reuşit să-ţi creşti bankroll-ul la 100$, te poţi muta la o masă cu limitele $0.02/$0.05. Orişicât, dacă lucrurile nu merg la fel de bine la limite mai mari, este important să fii disciplinat şi să revii la mesele cu limite mai mici de îndată ce ai scăzut la mai puţin de 15 Buy-in-uri ale mesei, în acest caz 75$.

Când joci la sit&go (1 masa, 9-10 jucători) ar trebui să te asiguri că ai în contul tău poker cel puţin 40 buy-in-uri. Motivul pentru care la turnee acest număr este mai mare decât în cash games este variaţia posibilă mai mare (o data cu creşterea blind-urilor). Adesea, aceste sit&go plătesc doar primii trei jucători clasaţi, deci nu este imposibil să treci prin perioade în care să nu te alegi cu nimic după 10-20 sit&go la rând. Această variaţie devine şi mai mare când joci turnee multi-table (MTTs) deoarece cu cât sunt mai multi jucători, cu atât factorul şansă devine mai important. Pentru turneele multi-table îţi sugerăm un minimum de 100 buy-in, deci cu un bankroll de 100$, ar trebui să rămâi la turneele de 1$.