Pre-flop – Reguli pre-flop la poker

Pre-flop (înaintea flopului), cei doi jucători aşezaţi în stânga dealer-ului trebuie să pună pe masă mizele forţate, adică „blind-urile”, înaintea distribuţiei oricărei cărţi. Jucătorul aşezat imediat la stânga dealer-ului est numit „small blind” (SB) şi cel aşezat la stânga lui, „big blind” (BB). După fiecare mână, poziţiile dealer-ului şi ale SB şi BB se rotesc în direcţia acelor unui ceasornic (spre stânga) pe toată durata jocului, oferind în acest fel ocazia tuturor jucătorilor să se afle în aceste poziţii.

Pentru a debuta o nouă mână, cei doi SB si BB trebuie să pună pe masă („posteze”) mizele blind necesare înaintea distribuţiei cărţilor.”Blind-urile” sunt mize (pariuri) forţate care vor rămâne în pot. Acestea trebuie egalate de ceilalţi jucători pentru a continua să joace mâna respectivă. Suma pusă de SB si BB va fii utilizată ca un credit pentru un call sau raise, pentru jucătorii aflaţi în poziţie de „blind” (de exemplu, dacă niciun jucător nu dă raise fată de BB, acesta are suficient în pot pentru a vedea flopul în mod „gratuit”)

Această primă etapă a jocului este cunoscută ca pre-flop.

După plasarea „blind-urilor” în faţa jucătorilor respectivi, dealer-ul va amesteca şi distribui fiecărui jucător 2 cărţi cu faţa în jos. Cărţile sunt distribuite una câte una, în sensul acelor de ceasornic, de la stânga spre dreapta.

SB primeşte prima carte, iar jucătorul cu butonul dealer primeşte ultima carte. Acestea sunt denumite cărţi închise (hole cards sau pocket cards). După ce toţi jucătorii îşi primesc cărţile, jucătorul aşezat lângă BB începe primul tur de pariuri.

Fiecare jucător, la rândul lui, poate fie să dea „call” (să egaleze miza curentă), fie „raise” (să mizeze o suma mai mare, egală cu cel puţin dublul mizei curente) sau „fold” (abandonează mâna, aruncând cărţile spre centrul tablei, cu fata în jos).

Suma minimă care poate fii mizată (pariată) trebuie să fie egală cu miza pusă de către BB. Jucătorii pot miza mai mult decât minimul, această acţiune este numită „raise”. Dacă un jucător dă „raise”, această sumă va deveni suma minima pentru acest tur de pariuri.

Pariurile continuă în jurul mesei în sensul acelor de ceasornic. Când acţiunea ajunge la jucătorul aşezat în poziţie Small Blind, acesta poate fie să dea „call”, adică să adauge jetoane în pot pentru a egala miza cea mai mare, sau „fold”, să-şi abandoneze jetoanele în pot.

Ultima persoană care „vorbeşte”(acţionează) pre-flop este Big Blind-ul. Acesta are 3 opţiuni: raise, check sau fold. Atât timp cât niciun jucător nu a dat raise fată de miza BB, acesta poate juca mâna în curs. Dacă dă check, jucătorului BB nu-i va fi cerut să adauge noi jetoane în pot. Dacă jucătorul BB doreşte să dea raise, turul de pariuri va continua până când fiecare jucător egalează această miză sau foldeaza mâna.

Continuă să citeşti despre regulile următoarei sesiuni de pariuri numită Flop.